30 octombrie 2010

Patriotismul Orb articol scris de Doamna Stela

„După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?
Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:
Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa armenească.
Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum „algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna), suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!, ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult!
Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de evrei care căpătaseră cetățenie română în mare secret, fără nici un semnal în presă. (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare. Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă. (Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a deveni proprietari funciari.
În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.
Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără niciun ecou în mass media: la alegerile din 1996 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă. Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura sarcina celor preocupați de distrugerea României…
Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România. Poate că mă înșel…)
O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub 50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!… Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a schimbat…
În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești, ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale. Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire… A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară, buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc. La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat, plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
Repet: România, un Israel de rezervă! ”
Chestiile astea le scrie Ioan Coja, un fost senator al Romaniei preocupat de chestia asta.
Crezi ca ar putea da Emil Constantinescu ceva lamuriri? Așa, fără patimi și încrâncenări!
Că eu cred că și asta e un mod de a discuta despre viitorul acestei țări.
Și poate pe viitor putem auzi niște „Vorbe Grele” și din gura lui Ioan Coja!

24 octombrie 2010